Fostul edil al municipiului Iași, Gheorghe Nichita și fostul șef al Poliției Locale Iași, Liviu Hliboceanu, au fost condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „Amanta”, primul  la 5 ani, al doilea la 4 ani. Nichita a fost dus în cursul după-amieziii de marți la Penitenciarul Vaslui.

    „Marți, 30 august 2022, polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, domiciliat în municipiul Vaslui.

    Pe numele acestuia, Tribunalul Iași a emis astăzi, 30 august 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ”instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”. 

Persoana sus-menționată a fost depistată, de polițiști, în municipiul Vaslui, fiind preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

 

FOTO/ZDI

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDoi tineri din județul Iași, bătuți măr într-un sat din Vaslui
Articolul următorA murit Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, înaintea căderii Cortinii de Fier