Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat în trafic un tânăr care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice şi era în stare de ebrietate.

 

În data de 23 martie a.c., în jurul orei 23.35, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au oprit, pentru control, pe D.J. 16, pe raza localităţii de frontieră Victoria, un autoturism înmatriculat în România.

Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanei şi au constatat faptul că la volanul mijlocului de transport era cetăţeanul român A.O., în vârstă de 23 de ani, cu domiciliul pe raza județului Iaşi.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul S.P.R. Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitatul Clinic de Urgenţă “Prof. Nicolae Oblu” Iaşi în vederea recoltării de mostre biologice.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentSituație critică în secțiile ATI. Bolnavii COVID se sufocă lângă paturile cu oxigen ocupate
Articolul următorUn an de măsuri anti-COVID: bilanț economic realizat de cercetătorii UBB