O femeie în vârstă de 48 de ani, M.T., a ajuns vineri în stare gravă la Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iași, după ce a fost lovită de un tramvai. 

Astfel, conform medicilor ieșeni, impactul ar fi avut loc vineri dimineață pe bulevardul Nicolae Iorga.

Pacienta a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, fracturi costale ]n partea stângă a corpului, precum și o contuzie hepatică. Femeia a fost internată în Secția de Chirurgie a unității medicale”, a declarat vineri prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.

Potrivit acesteia, la spital a ajuns și E.R., o altă femeie, de 38 de ani, în urma unui alt accident rutier, după ce ar fi fost lovită de o mașină.

Pacienta a suferit un traumatism cranio-cerebral, o fractură de piramidă nazală, o contuzie toraco-abdominală și o contuzie la genunchiul stâng. Deocamdată, femeia se află în Unitatea de Primire a Urgențelor”, a adăugat Diana Cimpoeșu.

În ambele cazuri, polițiștii ieșeni au întocmit dosare penale pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările, pentru a stabili care au fost cauzele producerii celor două accidente rutiere cu victime.

 

Articolul precedentFOTO: ACCIDENT rutier, în localitatea Popricani: TIR răsturnat pe șosea!
Articolul următorSTRIVIT de un lift, în centrul Iaşului!