Intervenție în forță a pompierilor ieșeni, noaptea trecută, la un centru comercial din Iași. Flăcările au cuprins aproximativ 1200 de metri pătrați și s-au extins și la o spălătorie auto din vecinătate.

Autoritățile au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro Alert, un bloc de locuințe fiind deja evacuat pentru siguranța locatarilor.

„Incendiu major cu degajări mari de fum produs la Romstal-municipiul Iaşi, strada Pantelimon Halipa nr. 7. Ocoliţi/evitaţi zona. Lăsaţi căile libere pentru accesul forţelor de intervenţie […] Luaţi măsuri de autoprotecţie. Închideţi uşile şi ferestrele, astupaţi gurile de aerisire, şi opriţi funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie sau climatizare”, este mesajul transmis de ISU Iaşi.

„La ora 1,28 dispeceratul ISU a fost anunţat despre producerea unui incendiu la sediul unui centru comercial situat în municipiul Iaşi, pe strada Pantelimon Halipa. Ajuns la locul intervenţiei am constatat că incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi.

Intervin opt autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, iar pentru protecţia personalului au fost alocate trei ambulanţe SMURD. Cauza incendiilor va fi stabilită după finalizarea operaţiunilor de intervenţie”, a declarat şeful ISU Iaşi, Ionuţ Grădinariu.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 15. De aia n-are ursul coadă, nu încape în selfie
Articolul următorSTUDIU TERMENE.RO: 29.54% dintre hotelurile și restaurantele din Iași solicită certificatul pentru situații de urgență. 17.67% aplică la programul IMM Invest (P)