Primăria Iași a decis începerea lucrărilor pe bulevardul Tudor Vladimirescu, unde pe sectorul Bucşinescu – Pod T. Vladimirescu va fi înlocuită calea de rulare. Contractul de lucrări ajunge la peste 34 milioane lei.

Municipalitatea a anunţat, în 2019, că lucrările urmau să înceapă din vara trecută, dar, ulterior, a fost luată decizia ca primul şantier pe noile fonduri europene accesate să fie deschis pe tronsonul Podu Roş – Ţesătura. De ambele lucrări se ocupă aceeaşi asociere de firme (Conest – Mari Vila), în condiţiile în care toate lucrările de această natură vor fi făcute în următoarea perioadă tot de aceiaşi constructori.

Lucrările se vor desfăşura pe tronsonul cuprins între intersecţia Bucşinescu şi intersecţia cu Calea Chişinăului, în total 2.444 metri de cale simplă de rulare. În cadrul proiectului, vor fi reabilitate două peroane şi Podul Tudor Vladimirescu (1.200 mp).

Pe tronsonul din Tudor Vladimirescu va fi amenajată prima bandă dedicată pentru tramvai care va fi delimitată cu butoni stradali solari.

Articolul precedentCine este doctorul Virgil Musta care a vindecat 49 de pacienţi, infectaţi cu COVID-19
Articolul următorCe măsuri suplimentare de protecție împotriva Covid-19 a luat Spitalul de Neurochirurgie Iași