Formația Politehnica Iași a fost învinsă luni seară, în deplasare, scor 0-3 (0-1), de Dinamo București.

Dinamo a început meciul în forţă, iar Montini a deschis scorul în minutul 7, la o fază la care ieșenii au cerut fault în atac. Atacantul italian a marcat cu capul, din careu. Zenke putea face imediat 2-0, dar a trimis pe lângă poartă din poziţie ideală şi tabela a rămas intactă.

După 20 de minute, ieșenii au echilibrat jocul, dar ocaziile au fost tot la poarta lui Rusu. Montini putea face 2-0 în urma unui contraatac, dar nu l-a putut învinge pe portarul ieșean cu un şut din afara careului.

În minutul 55, Cioinac a tras puternic de la distanţă, dar goalkeeper-ul irlandez a fost pe fază şi a reţinut fără probleme. Dinamo a continuat să preseze, dar Sorescu, Nistor şi Ricardo Grigore au ratat ocazii mari.

Se face 2-0 pentru gazde în minutul 69, Montini reuşind dubla din pasa lui Nistor.

În prelungiri, Cioinac trimite cu capul din interiorul careului ispre paortă, dar mingea îl lovește pe Sorescu și iese în corner. În loc de 1-2 se face 0-3, Popa înscriind din interiorul careului după o pasă a lui Nistor.

Articolul precedentProbleme la aterizare pentru avioanele care ar fi trebuit să ajungă pe Aeroportul Iaşi
Articolul următorCe a PĂŢIT un ieşean care ÎNJURA trecătorii pe stradă!