Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a organizat la Iași o întâlnire pe teme de prevenire a corupției cu reprezentanți ai Centrului Național Anticorupție din Republica Moldova, la sediul Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași.

Demersul se înscrie într-o serie de cinci astfel de întâlniri organizate pe linia prevenirii corupției, derulate împreună cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, la care au fost invitate structurile similare din toate statele vecine cu care Direcția Generală Anticorupție a încheiat documente de cooperare.

La activitate au participat conducerea Direcția Generală Anticorupție, reprezentanți ai Serviciilor Teritoriale Anticorupție Iași și Vaslui, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, ai Centrului Național Anticorupție, ai  Inspectoratului General pentru Imigrări și ai Poliției de Frontieră din Republica Moldova.

Întâlnirea a fost deschisă de șefii celor două delegații care au subliniat importanța colaborării dintre Direcția Generală Anticorupție și Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova în domeniul prevenirii și combaterii corupției.

Pe parcursul reuniunii a fost prezentat istoricul activităților și proiectelor desfășurate în parteneriat de reprezentanții cele două instituții, iar reprezentanții D.G.A. au adus în discuție subiecte referitoare managementul riscurilor de corupției, precum și subiecte referitoare la maniera de lucru în domeniul prevenirii și combaterii corupției, dar la legislația specifică.

Dezbaterea a avut un caracter interactiv, fiind un bun prilej atât de schimb de bune practici, cât și de consolidare a relațiilor de colaborare dintre instituțiile participante în prevenirea corupției.

Articolul precedentŞi-a riscat libertatea pentru câteva… farfurii!
Articolul următorUn șofer de TIR a sunat la 112 înainte să moară pe o stradă din Iași