Medicul Tudor Ciuhodaru susține că sunt încă probleme nerezolvate în România deși se apropie data în care măsurile impuse de autorități vor fi relaxate.

 

„Cu (sau fără) coronavirus. Mai sunt două săptămâni până vom vedea.

E bine de știut:

  1. Regulile de igienă trebuie să fie respectate- cu sau fără pandemie (legea privind educația pentru sănătate (pe care am susținut-o de nenumărate ori în parlament!!) a fost în sfârșit adoptată și promulgată.
  2. Nu ne-au fost prezentate datele pe care se bazează această reducere a restricțiilor (oficial sunt variații mari de la o zi la alta, rata de fatalitate e de cinci ori mai mare ca în Germania).
  3. Testăm încă puțin și insuficient (testul ce poate depista, cu o precizie de 100%, prezența anticorpilor COVID-19 în organism a fost creat de Roche) pentru a afla câți oameni au/au avut boala, cine ar avea imunitate şi să dezvolte posibile strategii pentru a ajuta la ridicarea restricţiilor naţionale. Nu testăm asimptomaticii (cei din linia întâi-începând cu personalul medical, farmaciști, polițiști, militari, pe cei ce lucrează în magazine, transport în comun, salubritate) și nici cei cu risc crescut (din căminele pentru vârstnici, copiii instuționalizați). Nu ne-au ajuns nici astăzi măcar cele 200 de ventilatoare promise încă de la audierile ministrului sănătății și ne putem întreba unde sunt/de ce nu sunt utilizate milioanele de teste achiziționate de Unifarm.
  4. Și nici logica pe care se băzează aceste măsuri (de ce muzeele și nu și alte instituții, vom avea o pandemie de alpiniști ce se vor deplasa în exteriorul localităților) și oricum nu vor avea nicio importanță atât timp cât ni se spune că ,,nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem”.
  5. Și nici și de unde vom avea milioane de măști (insist că acestea trebuie asigurate gratuit). Același lucru e valabil pentru echipamentele de protecție (există sau nu stocuri de măști, combinezoane de protecție, dezinfectanți, teste)
  6. Scanarea termică oferă un fals sentiment de protecție (4 din 5 sunt asimptomatici, datele oferite de oficialități indică chiar și 400000 de asimptomatici)
  7. La fel și purtarea mănușilor (oricum mâinile trebuie spălate) care dacă nu e făcută corect, inclusiv decontaminarea periodică, poate constitui un risc suplimentar”, a spus Tudor Ciuhodaru.
Articolul precedentCazul spirtului contrafăcut: Bărbații dezgropaţi la Plugari au decedat din cauza intoxicației cu metil
Articolul următorBărbat care a murit din cauza spirtului cotrafăcut: „ Nu mai văd! Mă doare în interior“