Israelul a ridicat luni nivelul de alertă de călătorie pentru mai multe state de pe tot globul, pe fondul antisemitismului în creștere.

 Israelul a ridicat luni nivelul de alertă de călătorie pentru o serie de state.

Nivelul de alertă pentru multe state din Europa Occidentală – printre care Marea Britanie, Franţa şi Germania -, din America de Sud – inclusiv Brazilia şi Argentina -, dar şi pentru Australia şi Rusia, a fost ridicat la 2, cu recomandarea de „exercitare de precauţie sporită”.

Pentru ţări din Africa – printre care Africa de Sud şi Eritreea – şi Asia Centrală, nivelul de alertă a fost ridicat la 3, cu recomandarea de „reconsiderare a călătoriilor neesenţiale în aceste ţări”, potrivit Consiliului Naţional de Securitate (CNS), care a prezentat mai multe recomandări pe site-ul propriu.

O hartă cu coduri de culori publicată luni în care sunt prezentate niveluri de alertă pentru fiecare țară, de la Nivelul 1 (fără amenințare) până la Nivelul 4 (amenințare ridicată). Al cincilea nivel, o nuanță portocalie-roșu, arată un nivel mixt de amenințare în diferite zone ale țării respective, potrivit The Time Of Israel. 

Se recomandă renunţarea totală la călătoriile în ţări arabe şi din Orientul Mijlociu, Caucazul de Nord, în ţări vecine cu Iranul şi un număr de state musulmane din Asia.

Călătorii sunt sfătuiți să verifice dacă la destinaţiile unde vor să ajungă au existat proteste şi violenţe anti-Israel, să evite demonstraţiile şi protestele, precum şi expunerea publică a identităţii lor israeliene sau evreieşti.

De asemenea, călătorilor li se recomandă să evite adunările israeliene sau evreieşti.

CNS afirmă că, de la începutul războiului în Fâşia Gaza, a identificat eforturi sporite ale Iranului şi aliaţilor săi de a produce daune obiectivelor israeliene şi evreieşti în lume.

„În acelaşi timp, există o creştere constantă şi semnificativă în ce priveşte incitarea, tentativele de atac şi manifestările de antisemitism în multe ţări’, mai arată CNS, potrivit DPA, citată de agerpres.ro.

Demonstraţii pro-palestiniene şi anti-Israel au avut loc în multe ţări din Europa şi Americi unde se consideră în mod normal că israelienii sunt bine primiţi.

Israelul a declanșat războiul în Fâșia Gaza împotriva grupării palestiniene teroriste Hamas după atacul sângeros din 7 octombrie. Atunci, 3.000 de teroriști au intrat în Israel pe uscat, aer și pe mare, ucigând aproximativ 1.200 de oameni și luând peste 240 de ostatici de toate vârstele, de la bebeluși de o lună-două la oameni în vârstă de peste 80 de ani.

Potrivit Hamas și a Ministerului Sănătății palestinian, de la începutul conflictului din Fâșia Gaza, bilanțul celor uciși în atacurile aeriene și terestre lansatede Israel a trecut de 15.500 de persoane, dintre care 70% sunt femei și copii, iar bilanțul răniților se apropie de 42.000. Cifrele nu au putut fi verificate, fiind furnizate doar de partea palestiniană, controlată de Hamas, relatează agențiile de presă internaționale.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentNoi măsuri drastice împotriva fumatului
Articolul următorAlertă alimentară în magazinele din România: carne de pui, retrasă de la raft – contaminare cu Salmonella