De la începutul acestui an, utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire şi a coşurilor de fum defecte ori necurăţate a provocat 16 incendii.

Pentru a preveni astfel de incidente, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului (ISUJ) Iaşi le recomandă cetăţenilor respectarea unor măsuri de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire.

În cazul utilizării sobelor cu acumulare de căldură, pe pardoseală, în faţa uşii (portiţei) de alimentare cu lemne a sobei se va monta o tablă metalică (cu dimensiunile 50 cm x 70 cm), astfel încât jarul căzut accidental din sobă să nu intre în contact cu materialele combustibile şi să provoace un incendiu. În sobă nu se vor introduce lemne mai lungi decât focarul, iar portiţa de acces nu se va lăsa deschisă”, a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISUJ Iaşi.

Conform acesteia, copii nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi în încăperile în care sunt utilizate astfel de sisteme de încălzire. Jucându-se, aceştia pot amplasa materiale textile sau jucării pe sobă sau pot umbla la focar, generând incendii ce pot avea consecinţe tragice.

Recomandări pentru cetăţeni

Mai mult, reprezentanţii ISUJ Iaşi au menţionat că nu este indicată depozitarea de materiale combustibile la o distanţă mai mică de jumătate de metru faţă de sobă.

Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia. În cazul utilizării sobelor fără acumulare de căldură, distanţa dintre sobă sau burlanele metalice neizolate şi materialele combustibile din vecinătate va fi de cel puţin un metru. Pardoseala combustibilă de sub acestea se va proteja printr-un postament termic izolator. Acest postament va depăşi perimetrul sobei cu 25 cm, iar, în faţa uşiţei de alimentare, cu 50 cm. Totodată, o atenţie sporită trebuie avută la repararea, izolarea şi curăţarea periodică a coşurilor de fum, întrucât funinginea rezultată prin arderea lemnului şi depusă în interiorul coşurilor de fum, pe fondul supraîncălzirii sobelor, se poate aprinde şi provoca incendii, fie prin efect termic, fie din cauza scânteilor ajunse în contact cu materialele combustibile din construcţia locuinţei”, a adăugat Silvia Bolohan.

Potrivit acesteia, în condiţiile existenţei unor fisuri insesizabile ale coşurilor de fum, scânteile pot duce la aprinderea materialelor combustibile din construcţia planşeelor sau acoperişurilor.

Pentru a putea identifica aceste fisuri, este indicat ca porţiunea coşului de fum care trece prin pod să fie văruită, astfel încât orice problemă apărută să poată fi observată imediat şi remediată. Pentru mijloacele de încălzire având drept combustibil gazele naturale, se va avea în vedere verificarea şi întreţinerea instalaţiei de gaze naturale (conducte, robinete, arzătoare)”, a încheiat purtătorul de cuvânt al ISUJ Iaşi.

În ultimii ani, statisticile arată că, la nivel naţional, cele mai multe incendii au fost provocate de coşurile de fum defecte sau amplasate necorespunzător, neprotejate faţă de elementele combustibile, precum şi de utilizarea unor instalaţii şi echipamente electrice cu defecţiuni sau improvizaţii.

Articolul precedentAmicalul cu Dinamo Zagreb, anulat din cauza ploii
Articolul următorSancţiuni de peste un milion de lei, date de jandarmii ieşeni