La nivelul județului Iași, de la începutul pandemiei și până în acest moment, 86 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus.

 

Dintre acestea, 40 sunt deja vindecate și externate de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași.

Direcția de Sănătate Publică Iași a anunțat că nouă medici, 19 asistenți medicali și 12 infirmieri au scăpat de coronavirus.

De la începutul pandemiei, în județul Iași au fost 17 medici infectați cu COVID-19, 34 asistenți medicali, 33 de infirmieri, 1 brancardier și un registrator.

„Cazurile depistate pozitiv în rândul cadrelor medicale sunt din focarele înregistrate în spitale sau sunt cazuri izolate, înregistrate în afara locului de muncă sau în urma detașării la spitale din alte județe”, au specificat reprezentanții DSP Iași.

Aproximativ un sfert din numărul total de îmbolnăviri cu coronavirus este reprezentat de cadre medicale. Din 325 de cazuri confirmate cu COVID-19 pe raza județului Iași, 86 sunt cadre medicale. Cei mai afectați de pandemie au fost asistenții medicali și infirmierii, în total 67. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Spitalul Municipal Pașcani, Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ și Spitalul „Sf. Spiridon“.

Articolul precedentBulibaşa de la Ciurea, reținut pentru țepe trase cu legume și aur
Articolul următorRelațiile bolnăvicioase din sistemul sanitar. Legătura dintre afaceriștii controversați și șefii din spitale