Întrucât la procedurile de achiziție publică precedente nu au primite oferte, Primăria Municipiului Iași a reluat licitațiile pentru construirea a două grădinițe cu fonduri europene în Bucium și Dacia. Construcţia celor două unităţi de învăţământ preşcolar este finanţată european prin Programul Operaţional Regional POR 2014 – 2020 – Axa 4.4, fiind proiecte incluse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Metropolitane Iaşi 2015 – 2030.

Grădiniţa cu program prelungit din cartierul Bucium va fi un corp de clădire P+E, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 1.645 metri pătrați.

Lucrările vor consta în construirea şi echiparea grădiniţei cu nouă grupe la program prelungit, adică 180 de locuri pentru copii, la care se va adăuga construirea şi amenajarea locului de joacă pentru copii aferent unităţii de învăţământ preșcolar.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 5.963.205,99 lei, iar contribuţia proprie a Municipiului Iaşi, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valorea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 119.264,12 lei inclusiv TVA. Durata de implementarea a proiectului este de 36 de luni, din care 30 de luni reprezintă durata de execuţie a lucrărilor.

Licitația pentru construirea grădiniței din Bucium are o prevedere bugetară de 4.075.813,29 lei, fără TVA (4.850.217,81 lei, cu TVA), iar deschiderea ofertelor va avea loc pe 20 decembrie 2019.

În ceea ce priveşte grădiniţa cu program prelungit din cartierul Dacia, investiţia va consta în ridicarea unui corp de clădire P+E cu o suprafaţă construită desfăşurată de 2.375 metri pătrați şi care va cuprinde 14 săli de grupă. Construirea acestei grădiniţe va duce la crearea a 280 de locuri pentru învăţământul preşcolar. De asemenea, proiectul include echiparea funcţionalului şcolar şi amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 7.952.864,61 lei, iar contribuţia proprie a Municipiului Iaşi, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valorea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 159.057,29 lei inclusiv TVA. Durata de implementarea a proiectului este de 36 de luni, din care 30 de luni reprezintă durata de execuţie a lucrărilor.

Licitația pentru construirea grădiniței din Dacia are o prevedere bugetară de 5.426.215,7 lei, fără TVA (6.457,196,698 lei, cu TVA), iar deschiderea ofertelor va avea loc pe 20 ianuarie 2020.

Articolul precedentAu furat din cămara unei bătrâne. Ce riscă cei doi tineri
Articolul următorA fost lansată procedura de licitație pentru achiziția serviciilor de proiectare pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași