ANAF nu va face publică lista persoanelor fizice și a rudelor apropiate pe care le monitorizează nu va fi făcută publică pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Numai ANAF și persoanele vizate vor ști că se află pe listă.

“În urma aplicării metodologiei de calcul a averii estimate, grupul persoanelor fizice cu averi mari va fi format din persoanele fizice care îndeplinesc criteriul deținerilor patrimoniale de peste 25 de milioane de euro. ANAF va notifica persoanele fizice cu privire la faptul că fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari.

Precizăm că Ordinul ANAF 920/2023  nu conține prevederi cu privire la publicarea listei persoanelor fizice cu averi mari”, a declarat, la solicitarea avocatnet.ro, Sabina Zereș, Șeful Serviciului de comunicare, relații publice și mass media din cadrul ANAF.

Ordinul respectiv este deja în vigoare, însă documentul nu precizează dacă lista averilor ce vor fi monitorizate separat fi va fi publică sau privată.

O persoană fizică cu avere mare este considerată a fi persoana rezidentă fiscal în România care are o avere (în România și în străinătate) estimată la o valoare de peste 25 de milioane de euro (aproximativ 124 de milioane de lei). Acest lucru se determină în baza datelor pe care ANAF le deține sau le obține.

Lista cuprinde atât grupul persoanelor fizice cu averi mari, cât și grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari, în acesta din urmă fiind incluși: soți/soții și rude/afini de până la gradul al doilea.

Persoanele de pe lista celor cu averi mari sunt notificate de ANAF cu privire la includerea lor pe aceasta, urmând să se facă actualizări periodice (introduceri pe listă – o dată la trei ani, excluderi din listă – o dată la șase ani).

Articolul precedentNoi atacuri devastatoare asupra mai multor porturi dunărene – O persoană a murit
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET