Trei indivizi s-au ales cu pedepse din partea magistraților ieșeni, după ce au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Constantin Cojocaru la pedeapsa rezultantă de 18 ani de pușcărie, pentru trafic de persoane în formă continuată, trafic de minori în formă continuată, lipsire de libertate, viol și complicitate la viol.

În același dosar, instanța a dispus condamnarea lui Andrei Afloarei la pedeapsa rezultantă de nouă ani de detenție, pentru viol și lipsire de liberate în mod ilegal.

De asemenea, instanța l-a condamnat pe la pedeapsa rezultantă de 15 ani de temniță, pentru trafic de minori, viol, lipsire de libertate și pornografie infantilă.

În aceeași cauză, judecătorii au dispus achitări pentru diverse alte acuzații aduse de către anchetatori. Așadar, Andreea A., care fusese co-inculpată, a scăpat de acuzațiile aduse.

Instanța dispune confiscarea specială, în folosul statului, de la inculpatul Cojocaru Constantin a sumei totale de 35.100 de lei, obţinută din activitatea infracţională, iar de la inculpatul Buduroi Adrian – suma de 100 de lei. Obligă inculpații Cojocaru Constantin şi Buduroi Adrian să despăgubească, în solidar, partea civilă J.C. cu suma de 50.000 de lei, reprezentând daune morale”, au menționat magistrații ieșeni. De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul celor patru a început pe data de 21 ianuarie 2015. Conform procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Iași, inculpații ar fi traficat mai multe tinere, pe care le-ar fi obligat și să întrețină relații sexuale.

Anchetatorii au mai afirmat că infracțiunile ar fi fost comise în urmă cu mai bine de un deceniu.

De altfel, primele rețineri au fost efectuate de către oamenii legii, în această cauză, pe data de 28 mai 2009, potrivit magistraților.

Anchetatorii au mai spus că, în perioada 2008-2009, inculpații ar fi exploatat sexual mai multe tinere.

 

Articolul precedentMinori pedepsiţi după un incident TERIBIL!
Articolul următorAlunecări de teren, trafic blocat