Deputatul liberal ieșean Marius Bodea, secretar al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, anunță că TAROM poate rămâne fără certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română din cauza faptului că astăzi încetează de drept mandatul directorului general al companiei, iar Autoritatea Aeronautică retrage certificatul de operator aerian.

„O asemenea situație dramatică nu a mai existat niciodată în istoria de 64 de ani a companiei TAROM! Întinderea prejudiciului ca urmare a unei asemenea lovituri este greu de calculat, iar pasagerii vor putea cere despăgubiri de ordinul milioanelor de euro. Nu mi-am închipuit niciodată că o luptă internă între clanurile din PSD va produce ca victimă chiar o companie-fanion românească, cum este Tarom.

În alte părți ale lumii, în Lumea A Treia, se suspendă certificatele de operator aerian pentru neîndeplinirea unor condiții tehnice ale flotelor de aeronave, dar niciodată pentru decapitarea conducerii unei companii care nu mai poate asigura existenta unui nou «manager responsabil», condiționalitate primară pentru menținerea valabilă a certificatului de operator aerian. Demiterea Ministrului Transporturilor nu mai este suficientă, tot Guvernul trebuie să plece de îndată, în frunte cu premierul lui Dragnea, Viorica Dăncilă!“, declară deputatul PNL Marius Bodea.

Articolul precedentPensionară, amendată de Poliție din cauza unor vorbe grele
Articolul următorÎncă o strigare pentru centrul multifuncțional din Cicoarei