În urma testărilor efectuate la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi şi a identificării unui număr de 11 cadre medicale și a unui număr de 8 pacienți pozitivi pentru COVID-19, au fost luate mai multe măsuri.

Astfel, au fost sistate internările în secția de nefrologie și au fost externați pacienții la care testul RT-PCR pentru noul coronavirus a fost negativ și la care starea de sănătate a făcut posibilă externarea.

Au fost transferați pentru internare la Spitalul de Boli Infectioase „Sf. Parascheva” Iași toți pacienții cu teste pozitive.

S-au efectuat operațiuni de curățenie și dezinfecție în spațiile secției de nefrologie, inclusiv dezinfecție terminală de nivel înalt, prin atomizare, operațiune efectuată cu firma autorizată.

Este în derulare un program de reinstruire a personalului în legătură cu purtarea și dezechiparea echipamentului de protecție și se continuă triajul epidemiologic atât pentru personalul medical ce va intra în activitate, cât și pentru pacienții care se prezintă pentru internare.

„Din fericire, putem preciza că nu au mai fost decelate cazuri noi de pacienți sau cadre medicale pozitive pentru noul coronavirus (SARS-CoV-2) în ultimele 48 de ore.

Va continua ancheta epidemiologică împreună cu DSP Iași pentru evaluarea măsurilor ce se impun și identificarea tuturor contacților cazurilor confirmate.

Menționăm că în urma ordinului MS nr. 555 din 03.04.2020, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi este nominalizat pentru efectuarea tratamentului prin dializă în cazurile confirmate pozitive pentru noul coronavirus (SARS-CoV-2) și a cazului critic ATI în program de dializă, în prezent continuând procedurile de dializă în cazul a 10 pacienți pozitivi atât din județul Iași, cât și din alte județe internați în prezent în Iași“, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi, dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrologie.

Articolul precedentSemnal de alarmă tras de liderul sindicatului USLIP Iași: „Cum vor rezista elevii și profesorii cu mască pe față minimum două ore la 30 de grade?“
Articolul următorAccident rutier mortal, la Iași! A intrat cu motocicleta într-un stâlp!