O echipă ieşeană, formată din cinci medici și cinci asistenți medicali, au fost detașați pentru 14 zile, în urmare a solicitării venite din partea Ministerului Sănătății din Republica Moldova.

După ce au făcut cunoştinţă cu colegii de la unitatea medicală din Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” Chişinău, aceștia  au început să lucreze în ture de 24 de ore.

Specialiştii în terapie intensivă vor munci 24 de ore, după care vor avea două zile libere. Iar specialiştii pe medicina de urgenţă vor lucra zilnic, de la 8.00 până la 16.00.

„Totul decurge normal: gărzi, vizite, consultații. Toți colegii noștri sunt bine. Sunt alături de colegii din Chișinău și fac tot ceea ce trebuie făcut pentru a-si duce misiunea pana la capat”, a declarat Diana Cimpoesu, coordonator SMURD/UPU Iași.

Articolul precedentA plouat cu amenzi la Iași pentru cei care nu au respectat restricțiile privind izolarea
Articolul următorA stat 49 de zile la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, deși era asimptomatic. De-abia acum a fost externat