Ministerul Economiei a lansat ieri, 1 noiembrie 2022, sesiunea de depunere a proiectelor de investiții destinate industriei prelucrătoare. Companiile din acest sector vor putea depune cererile pentru acordul de finanțare a investițiilor în perioada 01 noiembrie 2022 – 16 decembrie 2022.
Schema de ajutor de stat își propune să sprijine întreprinderile prin acordarea de granturi pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiție inițială în favoarea unei noi activităţi economice în sectoarele care se regăsesc în anexa nr. 1 la HG nr.959/2022.
Eligibilitatea solicitantului:
Pentru a fi inclus ca potențial beneficiar al schemei de ajutor de stat, întreprinderile trebuie să îndeplinească cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele criterii de eligibilitate:
- sunt înregistrate conform Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- activitatea întreprinderii se încadrează în codurile CAEN prevăzute în Anexa nr. 1 la HG nr.959/2022;
- nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;
- nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității;
- nu sunt considerate întreprinderi în dificultate; cu toate acestea, prezenta schemă se aplică, prin derogare, întreprinderilor care nu se aflau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care au devenit întreprinderi aflate în dificultate în perioada 1 ianuarie 2020- 31 decembrie 2021;
- nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost deja executate și ajutorul integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă conform prevederilor legale în vigoare;
- asigură o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public;
- confirmă că în cei doi ani anteriori cererii de ajutor, nu a efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul și oferă un angajament că nu va face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul;
- au rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate;
- au capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat;
- au capital social subscris vărsat în condiţiile legii în valoare de minimum 100.000 lei;
- minimum 10% din valoarea proiectului reprezintă investiții verzi;
- investițiile realizate au o valoare, în echivalent lei, de minim 3 milioane euro cu TVA (potrivit art 7, alin. 9 din HG nr. 959/2022);
- respectă condiționalitățile prevăzute în Recomandarea (UE) 2020/1039.
Bugetul total estimat al schemei de ajutor de stat reprezintă echivalentul în lei al sumei de 300 milioane euro pentru toată perioada de implementare, defalcat astfel:
- credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2022 – 2023;
- credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2022 – 2027.
Bugetul mediu anual maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 150 milioane euro.
Cererile de finanțare, însoțite de documentele aferente conform Ghidului solicitantului se transmit la registratura Ministerului Economiei, Calea Victoriei nr.152, sector 1, București, menționându-se pe plic „Direcția Politici Industriale și Competitivitate – Serviciul Ajutor de Stat”, în intervalul orar:
- L-J: 8.30 – 17.00
- V: 8.30 – 14.30.
Orice solicitări pentru eventuale clarificări suplimentare referitoare la prevederile acestei scheme de ajutor de stat pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected]