Reforma pensiilor tensionează și situația din țară. Continuă seria miniștrilor PSD trași la răspundere! După Marius Budăi, este rândul ministrului de Finanțe, Adrian Câciu. El ajunge astăzi în plenul Senatului la Ora Guvernului pentru a da explicații pentru deficitul bugetar record al României. 

Doar în prima lună a anului, țara noastră a înregistrat un deficit bugetar fără precedent, de peste 4 miliarde de lei. Situația disperată a dus și la o explozie a datoriei externe. În prima lună din an, România a împrumutat la dobânzi uriașe două miliarde de euro și patru miliarde de dolari. Ministrul trebuie să vină inclusiv cu o soluție pentru această problemă. Potrivit unor surse, Adrian Câciu ar putea fi vizat de o remaniere din partea PSD. 

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, participă miercuri, de la 11,30, în plenul Senatului, la dezbaterea “Ora Guvernului”, ca urmare a invitaţiei adresate la propunerea grupului senatorial al USR. 

Ministrul Câciu a confirmat Senatului, printr-o adresă trimisă pe 3 martie, participarea la dezbaterea din plen privind “modalităţile de finanţare a deficitului bugetar pentru anul 2023”.

“E un lucru care ne bucură pentru că de fiecare dată prezenţa unui ministru în Senat lămureşte teme de pe agenda publică şi considerăm că genul acesta de dezbatere nu poate fi decât benefică pentru societatea românească”, a spus, luni, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

Pe 27 februarie, data trimiterii invitaţiei, USR menţiona că deficitul bugetar al României a atins “niveluri record”, iar costurile de finanţare sunt unele dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat al USR transmis la acea dată AGERPRES, “ministrul Finanţelor trebuie să clarifice care sunt companiile cărora li se va aplica \”taxa de solidaritate\” şi dacă nu cumva aceasta este pur şi simplu o taxă de solidaritate cu cei cu pensii speciale”.

“Ministrul Câciu trebuie să ne explice de ce creşte deficitul bugetar şi de ce, în loc să reducă din cheltuieli şi să adopte măsuri care să stimuleze economia, Guvernul adoptă măsuri care supraimpozitează munca şi cresc taxele pentru cei care produc. Şi eliminarea unor facilităţi fiscale, aşa cum preconizează ministerul să facă, tot creşteri de taxe sunt. Ministrul Câciu ar trebui să se gândească la felul în care se reduc costurile cu specialii şi cu sinecurile de partid pe care le inventează în fiecare zi Guvernul”, a afirmat, în comunicat, liderul senatorilor USR, Radu Mihail.

MINIȘTRII PSD CARE AR PUTEA FI REMANIAȚI

Marius Budăi, ministrul Muncii
Florin Spătaru, ministrul Economiei
Adrian Câciu, ministrul Finanțelor
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor
Gabriela Firea, ministrul Familiei

MINIȘTRII PNL CARE AR PUTEA FI REMANIAȚI

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării
Lucian Bode, ministrul de Interne
Virgil Popescu, ministrul Energiei
Daniel Cadariu, ministrul Turismului
Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției

SURSA: Realitatea PLUS 

Articolul precedentLudovic Orban: „CNA-ul este pluton de execuție al celor care exprimă puncte de vedere care nu sunt pe placul coaliției”
Articolul următorUn litru de lapte costă mai mult în România decât în Franța – Situație revoltătoare pentru țara noastră