Un „peşte” care ducea o minoră cu forţa „la produs” în apartamente închiriate în regim hotelier în Bacău, Iaşi, Suceava şi Braşov, a fost săltat de procurorii DIICOT Iaşi. Individiul racolase fata profitând de starea de vulnerabilitate în care se afla.  

„La data de 27.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În cauză s-a reținut faptul că, în luna august 2022 , inculpatul, a recrutat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 17 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla (vârstă fragedă, lipsuri materiale, alienare familială).

Ulterior, în perioada august 2022 – aprilie 2023, inculpatul a adăpostit persoana vătămată minoră în apartamente închiriate în regim hotelier și a transportat-o pe raza municipiilor Iași, Suceava, Brașov și Bacău, în scopul exploatării prin obligare la practicarea prostituției.

În ziua de 27.04.2023 au fost efectuate trei percheziții domiciliare la locuințele unor persoane fizice situate pe raza județului Iași și în municipiile Brașov și Suceava, fiind identificate și ridicate sume de bani, înscrisuri relevante pentru soluționarea cauzei, telefoane mobile și un autoturism.

În cursul acestei zile urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile.

Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Iași, Brașov și Suceava”, transmite DIICOT

Articolul precedentOMS, semnal de alarmă despre mutațiile Covid-19. Ce spun experții români
Articolul următorUn bărbat a strigat o oră după ajutor, în câmp, după ce și-a amputat cu gamba cu un motocultor