La Maternitatea „Cuza Vodă” Iași a fost transferată de la Rădăuți o femeie în vârstă de 24 de ani, în stare gravă, cu multiple complicații care îi puneau viața în pericol.

Femeia a născut zilele trecute, deși a fost vorba despre o intervenție dificilă, un băiat de 2.320 de grame și o fată de 2.030 de grame, care se află în continuare în secția de Terapie Intensivă Neonatală.

A fost vorba despre o sarcină gemelară bicorială biamniotică, adică două placente și doi saci amniotici, pacienta fiind diagnosticată cu tromboză venoasă profundă și preeclampsie formă severă.

Ieri, femeia a ieșit din secția de Anestezie și Terapie Intensivă, având o evoluție clinică favorabilă, cei doi copii fiind în continuare sub supraveghere medicală.

Articolul precedentKlaus Iohannis, prima conferință de presă de la începutul pandemiei de coronavirus. Anunț important pentru români
Articolul următorAfișele care au trezit uimirea ieșenilor: Sfinți cu mască sau doctori sfinți?