Antrenorul Politehnicii Iași, Mircea Rednic, a declarat că își dorește să treacă de CSU Craiova și să ajungă în semifinalele Cupei României.

 

„E un meci de Cupă, la experiența mea nu există favorită. Am pățit-o și eu când eram la Dinamo, cu Csikzereda, Viitorul anul acesta cu Sănătatea, deci nu există favorită în Cupă. Meciurile de Cupă sunt interesante, frumoase și întotdeauna există surprize. Sper ca și noi să facem o surpriză frumoasă mâine”, a spus Mircea Redic.

Tehncianul formației ieșene a adăugat că le-a transmis jucătorilor săi să repete debutul reprizei secunde a meciului de campionat, când au marcat două goluri. 

„Craiova este cea mai în formă echipă, au un lot foarte bun, au un moral foarte bun. Am mai jucat cu ei. Am avut o primă repriză proastă, dar le-am dat jucătorilor și am analizat repriza a doua, când am avut  revenire frumoasă, cu goluri frumoase, cu presiune, cu speranțe pentru public. Le-am spus să facem ce am făcut în a doua repriză. Avem șansa noastră și ne-o vom juca. Sperăm să mergem în semifinalele Cupei României, ar fi excepțional”, a menționat Rednic.

Articolul precedentVeste tristă pentru lumea politică ieșeană! Fostul viceprimar al Iașului Constantin Neculau a decedat
Articolul următorDrama unei ieșence! Și-a găsit fiul spânzurat și de atunci vrea să moară!