Mitropolia Moldovei și Bucovinei se pregătește pentru organizarea manifestărilor prilejuite de hramul Sf. Cuvioasă Parascheva, din jurul datei de 14 octombrie.

Anul acesta, pelerinii care vor veni la Iași pentru hramul Cuvioasei se vor putea închina și la un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, aduse din insula Corfu (Grecia), numită și „insula Sfântului Spiridon”. Acestea vor fi așezate spre închinare alături de racla cu sfintele moaște ale ocrotitoarei Moldovei, în baldachinul special amenajat din curtea Catedralei Mitropolitane.

Originar din insula Cipru, Sfântul Spiridon a fost păstor de oi în copilărie, iar mai apoi s-a căsătorit și a avut copii. La scurtă vreme, soția lui a murit, iar el slujea Domnului prin fapte bune și grija de săraci. A primit darul facerii de minuni, vindecând de tot felul de boli și izgonind duhurile cele rele. Pentru acestea, a fost ales episcop al Trimitundei, o cetate vestită a Ciprului.

Sfântul Spiridon a trecut la Domnul pe 12 decembrie 348, în Cipru, la vârsta de 78 de ani. Moaștele sale au rămas în Cipru până în secolul al VII-lea, când au fost mutate la Constantinopol, din cauza invaziilor saracine.

Articolul precedentCampanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
Articolul următorAmendaţi la trecerile la nivel cu calea ferată