Muzeul Național al Literaturii Române Iași deschide sâmbătă, 14 mai, 14 muzee din rețeaua sa în cadrul evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor. Astfel, ieșenii se vor putea bucura de vizita gratuită la: Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Muzeul „Mihai Eminescu”, Colecția „Istoria teatrului românesc”, Muzeul „Otilia Cazimir”, Muzeul „George Topîrceanu”, Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet),  Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul, Muzeul „Vasile Alecsandri” (Mirceşti), precum și cele 5 obiective din Casa Muzeelor: Muzeul Poezie(i), Muzeul Literaturii Române, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Copilăriei în Comunism, Muzeul Pogromului de la Iași.

În plus, ieșenii vor avea ocazia de a vizita și expozițiile temporare de la MNLR Iași, fiecare cu o poveste unică: instalație umoristică din presa interbelică și postbelică la Muzeul „Mihai Codreanu” (expoziția La chioșcul de umor) și Casa Muzeelor (instalația Să mai râdem), expoziția despre evoluția teatrului românesc Ecouri universale ale scenei la Colecția „Istoria teatrului românesc”, expozițiile Eminescu, revizor școlar și obiectul lunii mai – Ocaua, măsura greutății la Muzeul „Mihai Eminescu”, scrie Evenimentul.

Muzeele deschise la Noaptea Muzeelor 2022 vor putea fi vizitate gratuit în intervalul orar 17:00-24:00 (23:30 – intrarea ultimului vizitator)

Reamintim că Muzeul Național al Literaturii Române Iași este implicat în campania umanitară pentru refugiații din Ucraina, iar vizitatorii care doresc să vină în sprijinul campaniei o pot face donând la Casa Muzeelor produse neperisabile.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentCristian Rizea anunță APOCALIPSA! Capii rețelei de trafic de droguri și prostituție de lux, băgați în corzi! DECIZIA care-i îngroapă definitiv pe„șmecheri”
Articolul următorSe relaxează regulile! Masca nu va mai fi obigatorie la bordul avioanelor