În condițiile în care Ministerul Sănătății a declarat official ieri epidemie de gripă în România, medici de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ Iași se confruntă cu zeci de cazuri. Astfel, s-a înregistrat o creștere considerabilă a numărului de îmbolnăviri prin gripă.

În ceea ce privește situația cazurilor de gripă în municipiul Iași, luni au fost înregistrate 46 de cazuri confirmate cu gripă, iar ieri erau înregistrate 72 de cazuri.

Două persoane cu vârsta peste 60 de ani au decedat, iar alte două sunt internate la secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Una dintre persoane este o gravidă, însărcinată în 20 de săptămâni.

Ce spun medicii

Pentru a preveni îmbolnăvirea prin gripă, Direcția de Sănătate Publică Iași recomandă o serie de măsuri. Astfel, ieșenii trebuie să evite aglomerările urbane, să evite contactul cu persoanele bolnave și spălarea mâinilor tot timpul, mai ales după suflarea nasului. Pacientul bolnav se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic. Aceasta trebuie să fie aerisită, luminoasă și suficient de încălzită. Totodată, copiii bolnavi trebuie ținuți la domiciliu pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate.

Articolul precedentInformații de ultimă oră de la „drumari“: Vânt și precipitații mixte în Moldova
Articolul următorVasile Cîtea, un nou mandat la conducerea boxului românesc