O crimă înfiorătoare a avut loc duminică, 31 octombrie, într-un sat din Iaşi. Un bărbat a fost găsit a doua zi, fără suflare în propria casă, cu mai multe urme de violenţă pe corp. Mihai Dodan avea 87 de ani şi locuia singur în casa din localitatea Mogoşeşti. Vecinii bărbatului povestesc că motivul pentru care a fost ucis este o sumă mai mare de bani. Se zvonea în sat că ieşeanul avea mai mulţi bani strânşi în casă, iar hoţii au intrat peste el şi l-au ucis, luându-i banii.

Vineri, 5 noiembrie, un bărbat de 27 de ani a fost identificat drept autorul crimei, acesta fiind prins de anchetatori în Braşov. Potrivit procurorilor, tânărul a jefuit victima de 87 de ani de suma 20.000 de lei şi a fugit la Braşov, să se distreze. Odată cu prinderea suspectului, anchetatorii au stabilit şi cum a avut loc crima, detalii prezentate sâmbătă, 6 noiembrie.

„În seara zilei de 31 octombrie 2021, inculpatul, care a consumat băuturi alcoolice, a decis să sustragă o sumă de bani din casa victimei. Inculpatul a pătruns pe timp de noapte în curtea casei victimei şi a aşteptat ca aceasta din urmă să adoarmă. Mai apoi, inculpatul a pătruns în locuinţă, dar a fost surprins de victima în vârstă de 87 de ani. În acel moment, victima a fost lovită de inculpat cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului. De asemenea, la un moment dat, inculpatul a strâns victima de gât, provocându-i leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

„Inculpatul a descoperit suma de aproximativ 20.000 de lei, pe care a luat-o cu el şi a plecat. Victima a fost descoperită a doua zi, respectiv pe data de 1 noiembrie 2021, de către un consătean, care a anunţat Poliţia. De asemenea, inculpatul a fost prins în Braşov, vineri, 5 noiembrie şi a fost dus la audieri”.

Bărbatul a fost arestat preventiv şi va fi cercetat pentru „omor”.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentScenariul care dinamitează guvernarea: numai Cîțu sau Ciolacu pot fi PREMIERI. De ce varianta CIUCĂ este de evitat – semnal de alarmă
Articolul următorO tânără din Iași s-a ales cu dosar penal. Ce a făcut aceasta