În etapa a 6-a din play-off-ul Ligii a 2-a Oțelul Galați a suferit a treia înfrângere din grupa pentru promovare. Trupa lui Dorinel Munteanu a pierdut cu scorul de 2-0 (1-0) jocul de la Iași cu cei de la Politehnica Iași. Lovitura de începere a meciului a fost dată de fostul mare jucător al Iașiului, Vasile Simionaș. 

Meciul dintre Iași și galați a fost unul de o slabă factură, cu puține ocazii de gol, dar cu multe durități de ambele părți. În minutul 27, dintr-un duel petrecut la 25 de metri lateral dreapta, pe faza de atac a ieșenilor, mingea a sărit la Itu, care a tras puternic spre poartă. Mingea s-a dus pe jos spre poartă, iar Dur-Bozoancă a reținut fără probleme. Primul gol a venit în minutul 45+1, când Rus a pierdut o minge în fața lui Roman. Acesta i-a pasat lui Robert Ion care a pătruns până în careu unde a fost deposedat de Ghiocel, intrat prin alunecare din lateral. Mingea a ajuns la Alin Roman, care a sprintat și el în același timp cu coechipierul său, a preluat și a trecut de Neagu și apoi a înscris cu un șut puternic, cu stângul, din 10 metri ușor lateral stânga, sus, fără șanse pentru Dur-Bozoancă.

În minutul 58, la o greșeală a defensivei gălățene, la circa 25 de metri de poartă, Robert Ion a recuperat și a pasat pe culoar în stânga la Shayon Harrison care a șutat din interiorul careului în diagonală, pe jos, bine plasat, chiar lângă bară. Plonjonul lui Dur-Bozoancă a fost inutil, 2-0.

Poli Iași: Brînză – Martac, Tincu (cpt.), Katanec, Ștefanovici – Marchioni (V. Lică 87′) – Itu, A. Roman (Fr. Cristea 76′), Musi (Mogoș 87′) – Harrison (Vojtus 65′), Rob. Ion (Ant. Dumitru 65′)

SC Oțelul Galați: Dur-Bozoancă – Andr. Rus, Yabre, Ghiocel (cpt.), Nedelea – Cisotti, I. Neagu (Cruceru 57′), Jardan (Zivulic 57′) – Scocîlcă (Mitoi 62′), Cîrjan (K. Fatai 62′), Oct. Ursu (A. Nica 62′) 

Înfrângerea de la Iași păstrează intacte șansele de promovare ale Oțelului, în timp ce echipa din Copu și-a asigurat matematic promovarea în Superliga. În clasament formația gălățeană este pe locul 3, cu șapte puncte mai mult decât principala urmăritoare Dinamo București și la 3 puncte în spatele celor de la Steaua București.

Pentru Oțelul urmează un nou meci în deplasare, al treilea consecutiv, duminică, 7 mai, de la ora 14.30, pe terenul celor de la CSA Steaua București. În etapa a 7-a, Poli Iași joacă sâmbătă, de la ora 12:00, în deplasare la Gloria Buzău. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentClasa pregătitoare 2023-2024. Când se fac înscrierile și ce acte se depun
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET