Rezultate Evaluarea Națională – Notele elevilor, afișate marți

Rezultatele la Evaluarea naţională înainte de depunerea contestaţiilor vor fi afişate marţi până la ora 14,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Plăți de peste 14 milioane de lei, pentru construcția de locuințe...

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat suma de 14.464.518,42 lei, în vederea decontării facturilor pentru 15 unități administrativ-teritoriale, care derulează proiecte de construcție de locuințe sociale și de necesitate, conform Legii 114/1996, actualizată în 2021. Proiectele se derulează în județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt și Vrancea.

Vaccinurile Pfizer şi Moderna ar putea asigura IMUNITATEA la COVID-19 întreaga...

Cercetătorii de la Universitatea Washington arată, într-un studiu, că imunitatea conferită de vaccinurile ARNm (Pfizer şi Moderna) poate proteja organismul timp de mai mulţi ani. Mai mult, în cazul celor care au trecut prin boală, vaccinul îi poate proteja întreaga viaţă.

Sânpetru de vară, 29 iulie. Tradiţii şi obiceiuri de Sfinții Petru...

Potrivit legendei, Sfinţii Petru şi Pavel stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stînga. Sfîntul Petru este cel care are cheile de la poarta şi încăperile Raiului, fiind şi mîna dreaptă a lui Dumnezeu. Petru ar fi şi cel care stăpîneşte piatra, grindina şi este patronul plugarilor.

Bacalaureat 2021 – Proba obligatorie a profilului

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua marţi cu proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

CULISELE STATULUI PARALEL. Cum scot serviciile incomozii din joc

Lucian Duță: ”există riscul ca niște oameni din SRI să aibă accesul la absolut toate datele cetățenilor, iar acesta să fie folosit ca modalitate de șantaj”

Minoră în vârstă de 8 ani, dispărută!

La data dispariției, aceasta era îmbrăcată doar cu o pereche de colanți. 

Culisele statului paralel | Elena Mateescu (ANM): Europa a fost continentul...

În 2020, Europa a fost continentul cel mai cald, a avertizat Elena Mateescu

Culisele statului paralel | Comisie de anchetă după dezvăluirile fostului șef...

Fostul președinte al CNAS a declarat că, practic, cardul a oferit SRI acces liber la datele personale ale românilor

Misiune de căutare: Adolescent de 15 ani, dispărut în apele unui...

Forțe și mijloace de intervenție din cadrul ISUJ IAȘI acționează pentru căutarea-salvarea unui copil înecat