Un individ din județul Iași a fost pedepsit de către magistrați, după ce a fost acuzat că ar fi încercat să facă moarte de om.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus ieri condamnarea lui Gheorghe A.

Instanța îl condamnă pe inculpat, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, pentru comiterea infracţiunii de violență în familie, la pedeapsa principală de patru ani și șase luni de închisoare. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat. Constată că persoana vătămată M.B., nu s-a constituit parte civilă în cauză”, au menționat magistrații ieșeni.

Sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul ieșeanului a început pe data de 12 decembrie 2018. Conform anchetatorilor, la mijlocul lunii noiembrie 2018, între Gheorghe A. și M.B., o rudă de-a sa domiciliată în localitatea Prisăcani, a avut loc un conflict verbal spontan, iar, în urma acestuia, a avut loc o tragedie.

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în timpul conflictului respectiv, inculpatul ar fi pus mâna pe un cuțit și l-ar fi înjunghiat pe M.B.

La scurt timp de la incident, autoritățile au fost anunțate printr-un telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iași.

Medicii care s-au ocupat de victimă au concluzionat că viața acesteia a fost pusă în pericol de leziunile suferite în urma atacului. De asemenea, oamenii legii au dispus reținerea, iar, mai apoi, arestarea preventivă a suspectului.

Articolul precedentRazie în traficul din oraş: femeie sancţionată după ce a traversat aiurea
Articolul următorCe trebuie să ştie tinerii ieşeni care vor să devină pompieri