Oamenii legii au efectuat mai multe percheziții în judeţele Iași, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care prejudiciul este estimat la suma de trei milioane de lei.

În perioada 2014 – 2016, reprezentanţii unor societăţi comerciale din judeţul Călăraşi ar fi înregistrat fictiv achiziţii de bunuri, în valoare de aproximativ 4.000.000 de lei, de la firmefantomă, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale”, au precizat ieri reprezentanții Poliției Române.

Anchetatorii au mai menționat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 550.000 de lei, iar suma supusă procesului de spălare a banilor este estimată la trei milioane de lei.

În urma pecheziţiilor care au avut loc ieri dimineaţă în judeţele Iași, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov și Giurgiu, oamenii legii au pus în aplicare cinci mandate de aducere, persoanele vizate fiind duse pentru audiri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.

Articolul precedentViceprimar acuzat de conflict de interese de ANI
Articolul următorAccident mortal pe o stradă din Iaşi