Peste 20 de indivizi vor fi nevoiți să dea explicații în instanță, după ce au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni, în cadrul aceluiași dosar.

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași au dispus trimiterea în judecată a 21 de persoane, printre care Florin C., zis„Vulpea”, Constantin P., zis „Cowboy”, sau Ionuț A., zis „Mogli”, sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat. 

Urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen de judecată al procesului penal, după care magistrații vor asculta ce au de spus inculpații în apărarea lor, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Astfel, la finele anului 2016, procurorii DIICOT Iașau zguduit piaţa neagră” a tutunului de contrabandă. Anchetatorii au investigat zeci de persoane care ar fi introdus în Iaşi cantităţi considerabile de ţigări de contrabandă. Conform anchetatorilor, tutunul era adus din Republica Moldova, de cele mai multe ori peste râul Prut, în zona localităţilor Bosia, Ungheni şi Golăieşti.

Membrii grupului infracţional introduceau ţigările în România, peste râul Prut, cu ajutorul unor lansete şi a unor frânghii, iar, uneori, erau trecute înot, în ciuda temperaturilor scăzute. De asemenea, aceştia preluau şi transportau coletele cu tigări de la malul râului Prut fie în spate, fie cu căruțe până la locurile de depozitare din localităţile Bosia, Ungheni şi Golăieştiau precizat procurorii DIICOT

Potrivit acestora, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că doi dintre membrii grupării asigurau transportul țigărilor de la locurile de depozitare situate în zona de frontieră spre municipiul Iași, folosind alternativ mai multe autoturisme, precum şi trasee diferite, pentru a nu atrage atenţia.

În activitatea infracţională, membrii grupului apelau la anumite persoane care se deplasau, în calitate de antemergători, cu autoturisme, biciclete sau mijloace de transport în comun, în fața autoturismelor în care erau transportate țigările de contrabandă, cu scopul de a sesiza și anunța prezența echipajelor de Poliție sau Poliţie de Frontieră pe traseul spre municipiul Iași. Pentru obținerea unor venituri ilicite rapide și substanțiale, membrii grupării vindeau ţigările unor cetăţeni, în vederea recomercializării”au adăugat anchetatorii.

Aşadar, în urma desfăşurării de activităţi specifice de monitorizare judiciară, s-a reuşit capturarea cantităţii de 310.000 de ţigări de diferite mărci, provenite din contrabandă, în valoare de peste 105.300 de lei. 

De altfel, cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la mai multe adrese de pe raza judeţului Iaşi au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, diferite sume de bani, 15 telefoane mobile, 20 de cartele SIM, un binoclu, două vâsle din material plastic, diferite înscrisuri utile cauzei şi treivehicule, în valoare totală de 74.250 de lei

Articolul precedentUPDATE: Un mort şi trei răniţi, în urma incendiului de la Rediu
Articolul următorA decedat marele actor ieşean Sergiu Tudose