Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a anunțat că a depus o plângere DNA cu privire la realizarea spitalului mobil de la Lețcani.

Maricel Popa susține că două persoane au ajuns la Ankara în numele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest pentru a cere mită de la furnizorul turc Global LLC. Popa a amintit și de o a treia persoană care a ajuns la Ankara pentru a “bloca” procedura.

„Săptămâna trecută s-au prezentat trei delegați pe rând, doi și apoi unul, spunând că vin din partea Consiliului Județean. Noi am înaintat extrasul de cont arătând că suntem instituție publică. Două persoane s-au recomandat de la Euronest și numai ei decid cu spitalul și să nu mai trimită nimic. Am trimis dosarul la organele abilitate care vor identifica acele persoane. Voi sta la dispoziția organelor abilitate”, a spus Maricel Popa, care susține că are poze cu oamenii care au fost în Ankara.

„O parte din aparatura medicală este în port la Constanța. Marți, 16 iunie, ne vom preocupa să reluăm transportul echipamentelor și recepția aparaturii medicale care se află în Constanța”, a adăugat Maricel Popa.

Articolul precedentModificări în noul an școlar 2020-2021, cerute de reprezentanții USLIP Iași
Articolul următorCHA CHA LITIX! Circ la marginea Bucureștiului, cu Nicușor și Aurelian