Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, le-a recomandat consilierilor locali să analizeze foarte bine şi să nu îşi dea girul ca Primăria Iaşi să achite cele aproximativ 5 milioane de euro pentru cumpărarea hotelului „Traian”, situat în centrul oraşului, în zona Piaţa Unirii.

„Primarul Iaşului dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că este subjugat intereselor camarilei imobiliare. Mihai Chirica a fost prins ca într-o pânză de păianjen de acest grup de investitori imobiliari şi acum a ajuns în postura de a sfida cetăţenii Iaşului pentru a-şi mulţumi prietenii. Nu putem fi de acord cu o astfel de achiziţie aberantă a Primăriei. Sunt atâtea alte moduri în care pot fi investiţi cei 5 milioane de euro, în folosul ieşenilor. În plus, Primăria are în administrare hotelul „Municipal”, care este nerentabil şi generează doar costuri, fapt care probează modul incompetent de management al primarului Mihai Chirica. Totodată, nu trebuie să uitam divergenţele majore din trecut dintre actualul primar şi proprietarul hotelului care ne pot duce cu gândul la o eventuală vendetă personală a edilului.

Cu 5 milioane de euro ar putea fi achiziţionate 10-12 autobuze electrice sau 30 de sisteme de parcare pe verticală în sistemul smart-parking, cu până la 15 locuri pentru fiecare sistem (aproximativ 450 de locuri de parcare noi în cartierele Iaşului) sau 50 de ambulanţe dotate cu aparatură de ultimă generaţie sau ar putea fi demarat un proiect pentru reducerea cu peste 50% a consumului de energie electrică în sistemul de iluminat public al municipiului Iaşi sau ar putea fi amenajaţi peste 50 de km de piste pentru biciclete. De asemenea, ar putea fi modernizată Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon”.

Toate aceste achiziţii sau proiecte sunt absolut necesare cetăţenilor oraşului, ţinând cont de faptul că Iaşul se regăseşte în topul celor mai poluate oraşe din ţară şi duce o acută lipsă de locuri de parcare“, susține Maricel Popa.

Articolul precedentProiect major de cercetare la Universitatea „Al. I. Cuza“
Articolul următorMai mulți bani din închirierea locurilor de parcare