Consilierul local Andrei Postolache a anunțat că va demisiona din Consiliul Local (CL) Iași, după care a a revenit și a scris pe pagina de Facebook că a demisionat din USR, dar că își va păstra locul în CL.

„Mi-am dat demisia acum un minut din USR, așa că nimic din ce voi spune mai jos nu se va reflecta asupra lor. O să-mi termin însă mandatul în CL, nu mă retrag din consiliu. Voi o să citiți ce am de zis și o să vă placă sau nu, și oricum ar fi e bine, și eu știu ce am de făcut.

– Da, I fucked up la ședința de vineri. Că am avut un principiu, da, că a fost totul cu bune intenții, da, dar în final am ajuns să supăr un mare număr de oameni și puteam face mai bine.
– Sub presiunea eșecului, că da, oricum aș da-o a fost o zi foarte proastă, pe lângă emoții, am simți că trag înapoi șansele USR-PLUS, și am decis să îmi dau demisia din USR și din CL. I fucked up again, cel puțin parțial.
– Spun aici clar să nu fie confuzie: nimic din ce am făcut ce nu v-a plăcut nu a fost vina USR-ului. În scurta perioadă cât am fost membru am fost în mare parte neimplicat în treburile partidului, toate acțiunile mele au fost ale mele și doar ale mele. USR nu are nicio vină.
– Dar azi, după valul critici, a venit un val mult mai mare de susținere și de responsabilizare. Mesajele primite erau mai toate de genul “dude, ai greșit poate/probabil/sigur, asumă-ți și continuă”. Valul acesta m-a copleșit, m-a scos din groapa în care eram, m-a responsabilizat și mi-a arătat calea.

O să râdeți unii de mine că m-am răzgândit. Râdeți, o merit. O să ziceți că am fost prost. Spuneți, o merit. O să ziceți unii că nu am stomacul. Ziceți, o merit și pe asta. Am stomacul mai tare decât ați crede, dar da, nu e obișnuit în a dezamăgi oameni la care țin, și aia m-a durut. O să ziceți unii că asta mă face prea sensibil. Poate, nu știu. Ziceți oricum, merit. O să mai zică poate unii că sunt motive ascunse pentru care am făcut-o. Pe asta nu o merit, dar va fi zisă. Să fie zisă.

Uitați ce voi face.

– Îmi termin mandatul la CL. Nu plec.
– Da, o să primesc un val continuu de **ie pentru asta pentru următoarele 15 luni, în special din unele direcții. Să vină.
– Nu o să am niciun prieten în ce va urma, decât pe voi, cei 13% care m-ați votat și toți ceilalți cetățeni ai Iașului pe care-i reprezint. Nu mă interesează decât părerea voastră.
– Toate ziarele, în frunte cu BZI dar urmate și de altele care o fac pe moralizatoarele dar sunt părtinitoare exact unde contează, să-și ia exemplarele de azi și să și le bage undeva unde nu bate lumina soareului.
– Toate gaițele de internet, toți comentatorii “jurnaliști”, care mâncau în 2016 din palma PNL-ului și făcea emisiuni pe la TV-uri care arătau de parcă erau gândite de departamentul de PR din Podu Roș, și se dau acum justițiari și mari arbitri ai moralității, să-și ia și ei posturile de pe facebook și să facă același lucru cu ele. Știu cine sunt, îi cunosc, și știu și ei că-i cunosc.
– Bodea, nesimțitul care iese cu un comunicat în care zice că prin demisia mea aș ajuta mafia PSD-ALDE prin redistribuirea locului rămas liber, să-și aducă aminte că și-a pus golanii să ne facă contestații la înființarea partidului în 2016 și că dacă nu ne oprea el parcursul prin tribunal, aveam acum 4 sau 5 consilieri Pentru Iași, nu doar unul independent, și atunci nu s-ar fi pus nicio problemă de redistribuire, și mai mult, împreună am fi avut aproape jumătate din voturile din consiuliu, dar nu, el nu a putut să joace fair play atunci cum nu poate nici acum. Să-i spun acum că mi s-a oferit atunci să preiau PNL Iași și să fiu primul pe lista lor de către cineva mult mai sus decât el, dar că eu nici nu m-am gândit la așa ceva, din tot felul de motive motive, sau să nu-i zic că nu ar pricepe nimic oricum?
– Și o da, ultimii dar mai mult ca sigur nu cei din urmă, PSD. Voi sunteți inamicul orașului, voi sunteți cei care ați condus orașul ăsta cel mai mult după revoluție, voi sunteți responsabili de tot ce nu avem și nu merge și tot ce ne sufocă. Să nu confundați niciodată dorința mea de echilibru pe un anume subiect sau altul cu vreo brumă de compasiune pentru acest partid murdar din care faceți parte, căci ea nu există. Sper să ajungeți la groapa de gunoi a istoriei începând cu 26 Mai.

Așa că da, îmi termin mandatul, cum l-am început, ca independent, pentru voi și doar pentru voi. Mai am 15 luni și în astea 15 luni vreau să storc orice strop de bine pe care-l pot stoarce pentru orașul ăsta.

Ca prim pas, aștept de la voi idei pentru bugetul Iașului pe 2019, pe care să le adun și să le dau mai departe la primărie. Nu-mi propuneți lucruri mari, alea le știu probabil deja, dar mai important decât că le știu e că nu au șansă să fie făcute, nu venind de la mine, că nu-s eu la butoane și dacă o să ia primăria ceva din propunerile mele, o să ia ceva mic, nu ceva grandios. Propuneți-mi lucruri concrete, cât mai specifice. Nu promit că le trimit pe toate, le filtrez după cum voi considera și eu oportunitatea și fezabilitatea lor, dar le voi cântări și aprecia pe tote. Vă rog să mi le puneți aici în comentarii, sau în mesaje private.

Și da, să curgă râurile. Nu-mi pasă de ele, nu-mi pasă decât de voi și de conștiința mea. Nu plec nicăieri“, a scris Andrei Postolache pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentVictor Ponta: „Social-democraţia nu are legătură cu ce face Dragnea sau cu ce face Dăncilă“
Articolul următorFemeie, anchetată pentru CONTRABANDĂ!