Astăzi, la ora 10:00, primarul Mihai Chirica a fost invitat la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi pentru a oferi declaraţii într-un vechi dosar deschis de un fost procuror al Direcţiei. Audierea a durat în jur de jumătate de oră, după care edilul şi-a reluat programul obişnuit.
“Am fost invitat într-o manieră civilizată să ofer unele lămuriri legate de un subiect mai vechi deschis de un fost procuror. Sunt deschis să ofer orice informaţii pentru orice instituţie, am încredere în aceste instituţii şi sunt convins că aceste lucruri vor trece cel puţin în ceea ce mă priveşte într-o manieră corectă şi fără să am de suferit.
Sunt primar al Municipiului Iaşi de peste 8 ani, calitate în care sunt semnatarul a peste 640.000 de documente şi am în spate un aparat administrativ constituit conform legii, care trebuie să îşi facă treaba, cum şi celelalte instituţii ale statului au oameni care trebuie să îşi facă datoria în mod responsabil şi corect faţă de instituţie şi faţă de legile ţării”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Sursa: Realitatea de Iasi