Zeci de persoane cu certificat de revoluționari vor primi mâine titlul de cetățeni de onoare ai municipiului Iași. Evenimentul va avea loc la Primăria Iași în cadrul unei ședințe extraordinare a plenului Consiliului Local.

Pe lista de 43 de persoane apare și Vasile Chirica, unchiul primarului. Potrivit unui săptămânal ieșean, Chirica și-ar fi luat o vilă cu banii primiți d ela unchiul său.

Pe listă apar mai multe nume controversate. Toți vor fi recompensați cu titlul de cetățeni de onoare pentru că și-ar fi adus contribuția la căderea regimului comunisti.

Pe lsită sunt următorii: Gabriel Amarandei, Costache Ailene, Viorel Andrei, Virgil Axinie, loan Baron, Constantin Bendas, Alexandru-Tudor Bernic, Vasile Chirica, Nadia Crihan, Leopold-Marius Costinescu, Ștefan Coțovanu, Alexandru Dascălu, Vasile Diacon, Petru Dușa, Vasile Geamăn, Gabriel Hancu, Titi lacob, Gheorghe Ilas, Neculai Kania, Florin Livadaru, Dumitru Moraru – Maria Moraru. De asemenea, vor mai beneficia de acest titlu și Petru Movilă, Liviu Munteanu, Vasile-Doru Nechifor, Gheorghe Negru, Gheorghe Nica, Paul Nițescu, Alexandru One, Jenică Panaite, Constantin Pascariu, Eugen Popa, Mihai Pintilei, Anton Proțăilă, Mircea Pricop, Adrian Rozentzveig, Cristian Sandu, Florin Slabu, Emilian Dan Stoica, lulian-Vilii Șaramet, Corneliu Urîtu, Vasile Vaida și Constantin Vână.

Articolul precedentSchimbări în circulația din oraș care ar putea schimba decisiv traficul la orele de vârf
Articolul următorO tânără a murit la naştere, la Maternitatea „Cuza Vodă“