Agenţii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni efectuează cercetări cu privire la un bărbat prins în trafic, la volan, deşi nu are permis pentru vreo categorie de vehicule.

În timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni a oprit pentru control, în localitatea Grozeşti, un utilaj agricol Universal 650, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român Ș.M., în vârstă de 37 de ani, din judeţul Iaşi.

Cu ocazia efectuării controlului, șoferul nu a putut prezenta permisul, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are permis. 

 

Articolul precedent„Atacul la adresa culturii române continuă în același mod iresponsabil!“
Articolul următorȘcoală de vară pentru psihiatri, la Iași