Procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

          În fapt, în cursul lunilor ianuarie şi februarie 2021, inculpatul a pretins şi primit sumele de 650 lei şi 300 euro, în mod direct, pentru sine şi pentru alţii, de la o persoană, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici – ingineri auto din cadrul R.A.R. – Reprezentanţele Iaşi şi Vaslui, asupra cărora a promis că va interveni şi îi va determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, constând în efectuarea inspecţiei tehnice periodice cu un rezultat pozitiv, de admitere, prin certificarea încadrării unui autoturism în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentNoi avertizări meteorologice emise astăzi
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Ce este SINAXARUL – Puțini credincioși știu importanța deosebită a acestei cărți