Consilierii locali ieșeni au aprobat în unanimitate solicitarea USLIP de reducere a abonamentului liber cu 50% în municipiul Iași pentru angajații din învățământ.

Astfel, angajații cu domiciliul în Municipiul Iași, din școlile, grădinițele, creșele și universitățile acreditate din Municipiul Iași vor primi o reducere de 50% din tariful unui abonament unic pentru zona 1, valabil 30 zile. Atât profesorii, cât şi personalul auxiliar şi cel nedidactic (medici, asistenţi medicali) vor plăti 40 de lei pentru a putea călători pe toate liniile din oraş. Pentru a beneficia de acest drept, persoanele eligibile vor depune la Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi, o cerere scrisă.

La cerere vor anexa copii xerox după actele care dovedesc acest drept. Pe baza acestor documente Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi va elibera o legitimaţie de călătorie pe care persoana eligibilă o va ridica de la tonetele CTP achitând, evident, 40 de lei.

Vor beneficia de această facilitate 11.261 de ieşeni, dintre care 5.625 de persoane, cadre didactice şi nedidactice din învăţământul preuniversitar, 250 de cadre medicale şi 5.386 de persoane din învăţâmântul universitar. Efortul bugetar al Primăriei Iaşi este de 5,4 milioane lei pe an.

Articolul precedentTânără de 18 ani, arestată pentru că ar fi vrut să tragă “ţepe”
Articolul următorPietonalul Ştefan cel Mare se extinde din acest weekend