În perioada septembrie 2019 – ianuarie 2022, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi participă la implementarea activităţilor proiectului “Coaching for staff professional development in education” (CoDe) desfăşurat în cadrul programului european Erasmus+ alături de următoarele instituţii partenere:  National Centre for Education – Letonia (coordonator), Riga Educational and Informative Methodological Center – Letonia, Centre for Advancement of Research and Development In Educational Technology Ltd – Cipru, Education and Teacher Training Agency – Croația, Masarykova Univerzita  – Cehia, Learn Sheffield – Marea Britanie.  

Dacă în mod uzual termenul de coaching este asociat cu fotbalul sau cu mediul de business, prin acest proiect se încearcă o abordare inovativă: o extindere către mediul educațional.

Discuţiile preliminare privind organizarea generală a activităţilor proiectului au făcut obiectul reuniunii iniţiale a partenerilor, care a avut loc în Letonia, în perioada 30-31 octombrie 2019. Găzduită la Congres Hall din Riga de instituția coordonatoare a proiectului – National Centre for Education, întrevederea a debutat cu prezentarea instituţiilor implicate în proiect şi a reperelor privind planul de implementare a proiectului.

Pe agenda întâlnirii au fost incluse obiective, activități și rezultate principale, responsabilități, atelierul de lucru – „Ce înseamnă coaching în educație?”, coaching-ul în țările partenere – imagine de ansamblu și exemple, management financiar, raportare, conţinutul instrumentelor de cercetare elaborate de Universitatea din Brno, strategia de asigurare a calității. În sensul vizibilităţii şi al impactului activităţilor, reprezentanţii instituţiilor partenere au stabilit metodologia, structura și designul produsului intelectual al proiectului – Colecția digitală cu resurse de bune practici în coaching.

Pe parcursul celor 29 de luni de implementare a proiectului sunt prevăzute vizite de studiu în țările partenere și ateliere locale urmate de evenimente de multiplicare. În cadrul proiectului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi va coordona activitatea de diseminare și exploatare a rezultatelor.

Pentru comunitatea ieşeană, proiectul va contribui la o mai bună înțelegere și cunoaștere a utilizării tehnicilor de coaching pentru a îmbunătăți activitatea profesională a cadrelor didactice şi rezultatele școlare ale elevilor. Produsul final – colecția ce va conţine tehnici de coaching și exemple de bune practici din țările partenere – va încuraja unităţile de învăţământ să pună în practică noi abordări pentru gestionarea eficientă a schimbărilor, încurajarea colaborării şi a înţelegerii reciproce, dezvoltarea capacităţii de identificare a problemelor, de luare a deciziilor, de reducere a sindromului de burn-out, de dezvoltare individuală și în echipă, precum și de îmbunătățire a competențelor socio-emoționale.

 

Articolul precedentȘcoală nouă pentru copiii din Costești
Articolul următorDoliu în comunitatea evreiască ieșeană. A încetat din viață Abraham Ghiltman