Ieri, 1 aprilie, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au efectuat două percheziţii domiciliare la un bărbat bănuit de trafic de minori. 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe telefoane mobile. 

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – februarie 2020, un bărbat, de 44 de ani, ar fi recrutat două minore, pe care le-ar fi constrâns să practice prostituția în folosul său, în diferite locații (închiriate în regim hotelier), în municipiul Iași.

Totodată, bărbatul s-ar fi ocupat de postarea de anunțuri pe diferite site-uri de profil.

Ocazional, ar fi transportat minorele la imobilele clienților, iar banii obținuți din practicarea prostituției ar fi fost însușiți în totalitate de către acesta.

Poliţiştii au pus în executare un mandat de aducere emis de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași pe numele bărbatului, iar, în urma audierii, procurorii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat, cu propuneri legale, Tribunalului Iaşi. 

Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La acţiune au participat şi jandarmi.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentATENȚIE la fraudele on-line!
Articolul următorBilanț coronavirus: 5.808 de cazuri noi și 145 de decese. Vezi situația pe fiecare județ