Agenţii din cadrul Biroului Rutier au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente în municipiul Iași.

În cadrul acțiunii au fost date 98 de amenzi, în cuantum de 20.580 de lei, fiind reținute trei permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

De exemplu, un bărbat de 56 de ani, din Iaşi, a fost sancționat, fiindu-i reținut permisul, deoarece, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Țuțora, nu ia acordat prioritate unui pieton care traversa strada în mod regulamentar.

Prins băut la volan

De asemenea, agenţii din cadrul Poliției orașului Hârlău și Postului de Poliție Deleni au oprit recent, pentru control, pe DE 58, în comuna Scobinți, o autoutilitară condusă de un bărbat de 67 de ani.

Întrucât șoferul mirosea a alcool, el a fost testat, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.

Articolul precedentDumitru Oprea: “Disputa Teodorovici-Mișa nu poate ascunde sub preș realitatea bugetară”
Articolul următorAnchetat pentru un jaf