Agenții din cadrul Secţiei VIII de Poliţie Rurală Leţcani au oprit pentru control, pe DJ 248 B, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât șoferul mirosea a alcool, el a fost testat, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

De asemenea, agenții din cadrul Secţiei V de Poliţie Rurală Răducăneni au oprit recent pentru control, pe DN 28, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Iași. Întrucât mirosea a alcool, el a fost testat, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Şi în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constat faptul că inspecţia tehnică periodică a autoturismului era expirată. Șoferul a fost sancționat contravențional, fiind dispusă reținerea plăcuțele cu numerele de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare”, au declarat poliţiştii.

Agenții din cadrul Biroului Rutier şi Secţiei I de Poliţie Rurală Iaşi au oprit recent pentru control pe DN 28, în comuna Tomeşti, un moped condus de un tânăr de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu are permis pentru vreo categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis.

Agenții din cadrul Secţiei VIII de Poliţie Rurală Leţcani au acţionat în vederea prevenirii accidentelor rutiere şi a altor nereguli la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În cadrul acțiunii au fost legitimate 48 de persoane și au fost controlate 39 de autoturisme, fiind constatată o infracțiune. De asemenea, au fost date 20 de amenzi, în cuantum de 21.715 lei. Totodată, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare și cinci seturi de plăcuțe cu numerele de înmatriculare.

A fost prins un bărbat de 35 de ani, din municipiul Iași, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aer expirat. Șoferul a refuzat să însoţească polițiștii la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, au adăugat oamenii legii.

Conform acestora, un bărbat de 40 de ani, din comuna Lețcani, a fost sancționat, fiindu-i retrase plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare, deoarece a condus un autoturism pe DN 28 fără a avea încheiată răspunderea civilă auto în caz de accident.

Mai mult, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din orașul Târgu Frumos, a fost sancționat, fiindu-i reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare, deoarece a condus un autoturism având inspecţia tehnică periodică expirată.

În plus, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat zilele trecute pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Au fost date 41 de amenzi, în cuantum de 11.020 de lei, dintre care 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și a fost constatată o infracțiune.

De exemplu, un tânăr de 21 de ani a fost prins conducând un motociclu pe DN 28, dar fără a avea permis. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiteii infracțiunii de conducere fără permis.

Articolul precedentÎn bucluc, din pricina… şamponului!
Articolul următorLucrări pe o stradă din Bucium