Formația Politehnica Iași a terminat la egalitate scor 2-2 (0-1) partida disputată în această seară, pe teren propriu. Elevii lui Mihai Teja par să nu-și revină după înfrângerile cu Astra și Clinceni. În această seară, ieșenii au făcut un nou meci modest și doar tresărirea de pe final de meci, în care au reușit să revină de la 0-2, a făcut să nu bifeze o nouă umilință.

Începutul de joc este dominat de gazde, care își trec în cont primele ocazii prin Loshaj (‘4 și ‘8).

Dominarea sterilă a ieșenilor este penalizată de oaspeți în mintuul 37, când Căpățână reușește deschiderea scorului, după o acțiune pe dreapta a lui Mățan și centarrea lui Gheorghe. Finalul primei reprize îi găsește pe ieșeni în atac, însă Loshaj (’43) și Cristea (’45) nu reușesc să-l învingă pe Rîmniceanu.

Ieșenii ies motivați de la vestiare, presează și în minutul 64 Devesa ia la țintă bara din stânga lui Rîmniceanu. Pe contră Țîră înscrie, în urma unui contraatac inițiat de Laidouni.

Ieșenii revin în atac și reușesc să restabilească egalitatea în cinci minute. Mai întâi, în minutul 78, Carlone aruncă o minge în careu, Passaglia trece printre apărătorii oaspeți și înscrie, iar în minutul 83, la o lovitură liberă executată de pe stânga, Cristea combină cu Passaglia și înscrie de la 16 metri.

Pe final, oaspeții sunt mai periculoși, Ebralidze ratând o ocazie foarte mare.

Se termină 2-2 și elevii lui Teja obțin doar un punct în fața celei mai slabe echipe din Liga I.

Articolul precedentATENŢIE! POZE EXPLICITE! Vierme de 7 cm, găsit în ochiul unui bărbat la 12 ani după ce a fost muşcat de un câine!
Articolul următorAvalanșă de cereri la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor pentru înlocuirea cărții de identitate în vederea exercitării dreptului la vot