Primăria Iaşi anunţă că roata panoramică din centrul oraşului va fi demontată.

„Începute în mod oficial pe 30 noiembrie 2019, Sărbătorile de Iarnă ale Iaşului au ajuns la final.

Astăzi, 7 ianuarie 2020, a început demontarea echipamentelor din Orăşelul Copiilor (roata panoramică, caruselul pentru copii, pista pentru electroscutere, figurinele tematice etc.), precum şi a căsuţelor montate pentru comercianţii care au participat la Târgul de Iarnă al Iaşului.Orăşelul Copiilor şi Târgul de Iarnă au fost organizate pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Piaţa Unirii – strada Lăpuşneanu, unde au fost montate aproape 60 de căsuţe”, potrivit reprezentanților Primărie.
De asemenea, vor fi eliminate şi restricţiile din trafic.

“Din punct de vedere al restricţiilor de trafic, Sărbătorile de Iarnă ale Iaşului au început pe 25 noiembrie 2019 şi au presupus închiderea, în premieră, până pe 12 ianuarie 2020 a două porţiuni de străzi: bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la intersecţia cu strada I. C. Brătianu până la intersecţia cu strada 14 Decembrie 1989, respectiv strada I. C. Brătianu, de la intersecţia cu bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt până la intersecţia cu strada Agatha Bârsescu. Odată cu reluarea anului şcolar, de luni, 13 ianuarie 2020, tronsoanele de străzi menţionate vor fi redeschise circulaţiei rutiere”, adaugă reprezentanții Primăriei.

Articolul precedentDecizie-record luată de judecătorii ieșeni! Câți de închisoare a primit cel care a supus la chinuri inimaginabile două minore
Articolul următorCaz șocant la Iași. Un tânăr a fost muşcat de picior de un porc mistreţ