O şedinţă comună a Comisiei pentru Transporturi din Senatul României şi a Comisiei de Economie, Buget şi Finanţe din Parlamentul Republicii Moldova a avut loc, miercuri, la Iaşi, discuţiile vizând dezvoltarea parteneriatului din domeniul transporturilor dintre cele două ţări.

 Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Iaşi, la discuţii fiind prezent şi ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.

De asemenea, au fost invitaţi să participe şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care militează pentru construirea autostrăzilor în regiunea Moldovei. 
 

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a prezentat în cadrul reuniunii stadiul proiectelor mari de infrastructură din regiunea Moldovei, el precizând că “vestea îmbucurătoare este că suntem mai aproape ca niciodată să vedem Iaşul conectat de restul ţării prin autostrăzi“.
 
“Cu cele două autostrăzi, A7 şi A8, aflate în diferite etape de implementare, cu proiectul, devizul şi finanţarea aprobate pentru Podul de la Ungheni care să ne conecteze cu Republica Moldova, cu o variantă de ocolire a municipiului Iaşi, cu centura oraşului Podu Iloaiei, proiecte care sunt doar minimul pe care trebuie să îl facem, judeţul nostru va avea cu totul alte oportunităţi, iar Moldova nu va mai fi izolată de restul ţării. Ne punem toate speranţele că în toamna anului 2025 se va putea circula în integralitate pe A7, de la Ploieşti până la Paşcani, iar până în 2030 şi pe A8. Cele două autostrăzi nu vor rezolva doar o problemă de infrastructură rutieră, ci vor fi o şansă reală la dezvoltare pentru judeţul şi regiunea noastră“, a precizat şeful CJ Iaşi, Costel Alexe.
 
El consideră că statul român trebuie să-şi întoarcă privirea către Moldova, iar toate aceste proiecte să devină realitate.
 
La rândul său, preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Senatul României, Toma Petcu, s-a referit la cele trei poduri noi care vor fi construite între România şi Republica Moldova.
 
“Pe 4 mai se va semna noua sesiune de finanţare prin POT – Programul Operaţional Transporturi. Mai mult ca sigur va fi inclus la finanţare şi tronsonul Târgu Mureş – Ungheni din A8, conexiunea Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova). În două săptămâni va fi semnat contractul de finanţare şi se va demara procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie. Include două componente – o construcţie a podului, a punctului de trecere a frontierei şi a unei parcări adiacente şi realizarea unui tronson de autostradă cu două benzi care va asigura circulaţia până la finalizarea integrală a A8. Sunt în procedura de selecţie studiile de fezabilitate pentru trei noi poduri: Stânca – Costeşti, Bumbăta – Leova  şi Fălciu – Leca. Pe 24 aprilie s-au deschis ofertele financiare pentru SF. Termenul pentru închiderea licitaţiei şi declararea câştigătorului este sfârşitul lunii iunie. Timp de şase luni, contractorul are obligaţia să realizeze SF-urile, iar anul următor să fie lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie“, a afirmat senatorul Toma Petcu.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentUn accident rutier l-a dat de gol pe un tânăr din Iași că tracta o remorcă neînmatriculată
Articolul următorPrietenii reali ar putea fi înlocuiți de roboți inteligenți?