Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) lansează apelul de participare pentru competiția de scurtmetraje, în cadrul celei de-a 12-a ediții. Competiția are loc în cadrul secțiunii S’Curte la SFR, desfășurată de peste cinci ani, cu cele mai bune producții românești de scurtmetraj, cu dialog, invitați speciali și spații neconvenționale.

Anunțul primei competiții SFR vine odată cu anunțarea celei de-a 12-a ediții a festivalului: 11-15 august 2021. Se împlinesc 12 ani de la prima ediție, lansată la Iași, în 2010, cu trei seri, trei regizori, trei filme. Prima ediție a readus în sala de cinema, la filme românești, peste 3.500 de cinefili. De-a lungul anilor, festivalul a adus la Iași sute de invitați, cu gale speciale, premii de excelență, ediții dedicate unor personalități marcante ale cinematografiei.
Cum te înscrii?
Tema concursului: Iașul meu. Iașul tău.
Iașii în SFR. Concurs de foarte scurte își propune să aducă tinerii mai aproape de festival SFR și de cinematografia românească, prin participare cu producții proprii de foarte scurtmetraj.
Ne dorim să le punem în prim plan creativitatea și să le oferim spațiu în festival, pe marele ecran.
Cele mai bune scurtmetraje vor fi premiate și prezentate publicului în cadrul secțiunii S’Curte la SFR. De asemenea, câștigătorii vor participa la un atelier-dezbatere, alături de invitații speciali SFR.
Înscrierile se fac la adresa: https://festivalsfr.ro/iasii-in-sfr-concurs-de-foarte…/ până pe data de 30 iunie 2021.
Condiții tehnice pentru înscrieri:
● video de maximum 3 minute;
● producția trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere, titlu, realizatori;
● producția trebuie să respecte tema propusă în care fiecare participant trebuie să realizeze un filmuleț în care să arate ce reprezintă Iașul pentru el;
● vor fi acceptate producțiile ce respectă minime cerințe tehnice (landscape, calitate video, sunet);
● fișierele vor fi trimise prin link de transfer, format AVI sau MP4.
Reguli de înscriere:
● participanții trebuie să aibă domiciliul în Iași;
● conținutul să fie original;
● pot include actori, spații, dar acestea trebuie menționate în descrierea-text care însoțește înscrierea, cu nume, prenume sau alte date.
Festivalul SFR este organizat de Asociația ARTIS și este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești.
„Din 2010, ne place să promovăm filmul românesc din toate timpurile, iar personalitățile care au fost la festival de-a lungul timpului ne confirmă faptul că inițiativa noastră contează, că publicul vrea să vadă film românesc pe marele ecran și că putem merge cu încredere mai departe.” (echipa SFR)

Detalii:

Facebook:

https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc

Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/

Youtube: http://bit.ly/2xDS0wH

Google+: https://plus.google.com/+SerilefilmuluiRomanesc

Site: www.festivalsfr.ro

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentVIDEO Culisele statului paralel, marți, 30 martie: Interviu-bombă cu fostul baron PSD Nicușor Constantinescu
Articolul următorAmplu demers de a dona carte românească către cititorii aflați în Basarabia și Bucovina, inițiat de Primăria Municipiului Iași