După mai bine de un an, timp în care a fost reabilitată și modernizată, ”Casa Dosoftei” a fost redeschisă.

Imagine

„După un an de zile de execuție și după perioadă de șase luni pentru asigurarea climatului necesar acestei expoziții am putut în sfârșit cu sprijinul tuturor celor implicați, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, Consiliul Județean Iași, constructorul Iasicon, să deschidem această minunată casă ce a stat închisă publicului”, a spus la inaugurare, Marieta Afilipoaie, Directorul Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul C.J. Iași.

Imagine

Clădirea găzduiește secția de literatură veche din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Printre exponate se numără și Cazania, scrisă de Mitropolitul Varlaam Moțoc în anul 1643, considerată prima tipăritură în limba română din Moldova.

Fondurile necesare restaurării monumentului istoric au fost accesate prin Programul Operațional Regional (POR) la ADR Nord Est- Axa prioritară 5: ”Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural reprezintă o alternativă viabilă pentru stimularea dezvoltării urbane”. Valoarea întregului proiect este de 3.670.826 lei.

Articolul precedentDescoperire revoluționară. O boală incurabilă ar putea fi vindecată în fază incipientă
Articolul următorA furat aproape 200.000 lei din buzunarul locatarilor. Ce a pățit administratorul de bloc