Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 14 spre 15 iunie a.c., un bărbat de 33 de ani ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iași și ar fi acroșat un autoturism parcat, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

În urma testării șoferului în vârstă de 33 de ani cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Cercetările sunt continuate.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentOrdonanța care ÎNCHIDE “robinetul” angajărilor la stat, pe masa Guvernului. Care sunt EXCEPȚIILE și ce se întâmplă cu concursurile demarate deja
Articolul următorCât va sta la închisoare un ieșean pentru că a întreținut raporturi sexuale cu un minor