Sărbătoare importantă în data de 26 august.
Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 26 august.
Sfinţii Adrian şi Natalia erau soţi tineri, căsătoriţi de puţin timp, când au suferit moarte martirică, mărturisind credinţa în Hristos. Se afla atunci în Nicomidia împăratul Maximian (286-305), un nemilos prigonitor al creştinilor, care purta titlul de augustus al Imperiului Roman.
“Îngrozirea lui era înfricoşată asupra acelora ce ar ascunde un creştin; iar acelora ce ar şti undeva un creştin ascuns şi ar spune sau îl va prinde singur şi-l va aduce la judecată, îi făgăduia daruri şi cinste.
Atunci se dădeau la moarte vecini pe vecini şi tată pe fii; pe de o parte, temându-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, aşteptând plata” (Vieţile Sfinţilor).
În aceea vreme au fost descoperiţi şi aduşi la judecată 23 de creştini, care se aflau într-o peşteră, “cântând şi rugându-se Dumnezeului lor”, cum spuneau chiar prigonitorii.
Adrian, unul din demnitarii de la curtea imperială, uimit de tăria şi credinţa nezdruncinată de cumplitele chinuri la care au fost supuşi aceşti oameni, a cerut să fie trecut şi el pe lista cu numele creştinilor pe care o scria unul din temniceri, căci şi el este creştin.
I-a întrebat mai întâi pe mucenici ce fel de răsplată aşteptau de la Dumnezeul lor pentru astfel de chinuri, rugându-i să îi răspundă limpede la această întrebare.
Sfinţii mucenici i-au răspuns, între altele: “Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (Ep I Corinteni, 2, 9).
În temniţă, Sfântului Adrian, care avea 28 de ani, i s-a alăturat şi soţia sa, Natalia, îngrijindu-l mult pe el şi pe cei închişi pentru mărturisirea Lui Hristos.
Apropiindu-se ei toţi de moarte, din cauza rănilor pe care le aveau, s-a poruncit să se aducă în temniţă o nicovală şi un ciocan de fier, cu care să le fie sfărâmate fluierele picioarelor şi mâinile, pentru ca, aşa cum spunea chinuitorul: “Să nu moară cu moartea de obşte a tuturor oamenilor, ci cu moarte silnică” (Vieţile Sfinţilor).
“Aducând ucigaşii slujitori ai muncitorilor, nicovala şi ciocanul în temniţă şi văzându-le Natalia, a cunoscut ce se va face cu ele; deci, i-a întâmpinat, rugându-i să înceapă de la Adrian, de teamă ca nu cumva să se înfricoşeze bărbatul ei, văzând o chinuire aşa de cumplită şi sfârşitul celorlalţi mucenici.
Ucigaşii au ascultat-o şi s-au apropiat mai întâi de Adrian, iar ea, ridicând picioarele bărbatului său, le-a întins pe nicovală. Chinuitorii, lovindu-l tare cu ciocanul, i-au sfărâmat fluierele picioarelor” (Vieţile Sfinţilor). La fel i-a fost zdrobită şi mâna sa.
“Deci, Sfântul Adrian îndată din acea mare durere şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Astfel, omorând ucigaşii pe Sfântul Adrian, au mers cu nicovala şi ciocanul la ceilalţi mucenici, iar ei singuri îşi întindeau picioarele şi mâinile pe nicovală, zicând: ‘Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte sufletele noastre!’ Astfel, suferind sfărâmarea mădularelor, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului” (Vieţile Sfinţilor).
Sfânta Natalia şi-a dat sufletul câteva zile mai târziu, fiind socotită mucenică pentru multa durere pe care a avut-o în timpul chinurilor soţului său şi a celor care s-au aflat împreună cu el. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)
